Gabriela Diaconu
Descrierea sa cuprinde o parte a identității de sine, mărturisește Gabriela Diaconu, omul cu o experiență de viață bogată, care s-a împletit într-un fel, cu diferite direcții în carieră și cu darul de a fi mamă.
Profesia de judecător pe care a exercitat-o vreme îndelungată i-a oferit prilejul de a interacționa fin cu latura psihologică a omului și de a-l descoperi în diferite tipuri de comportamente sau modele de gândire și de acțiune.
Această activitate profesionlă cuprinzătoare a reprezentat pentru ea experimentarea vieții în sfera realității, deoarece altfel e dificil să te menții obiectiv, calitate fundamentală a celui care a decis să îmbrace acea robă a balanței ce se cere echilibrată de o rațiune limpede, pătrunzătoare și structurată.
„Nu este drept să judeci o cauză din perspectiva emoționalității”, susține și în acord cu acest principiu, și-a construit un sistem de convingeri și valori care transcend această zonă subtilă de explorare, astfel încât demersul său profesional să fie unul în acord cu realitatea obiectivă și cu integritatea umană.
În noiembrie 2023, a plecat de la Tribunalul Timiș, Secția I-a Civilă, complet de dreptul familiei si minori, lumea sa emoțională cerându-și dreptul la apel. Onorând registrul proceselor psihologice care i-au dat direcția în viața profesională vreme de mulți ani, a început studiul aprofundat al psihologie, odată cu Facultatea de Psihologie, în anul 2019, apoi cu masterul în psihologie și psihoterapii, absolvit în 2024, studii care i-au fost premergătoare formării în Psihoterapie Sistemică de Familie.
Acest drum nou deschis i-a dat confirmat totodată responsabilitatea pe care o presupune activitatea ca specialist în sănătate, curiozitatea nestăvilită și plăcerea de a se menține în contact cu descoperirile cele mai noi din domeniul psihologie umane.
Din aprilie 2024 este titularul unui Cabinet Individual de Psihologie, fiind in acest moment, psiholog practicant in supervizare, un drum frumos, „care mi se potrivește”.
Ambele orientări în carieră sunt deosebite pentru ea, fiecare aducându-și aportul într-o zonă a personalității sale pe care a îmbogățit-o în permanență cu cunoaștere, atenție, empatie, calm și înțelegere.
10 Oc. 2024, ora 17:30 Simpozion Live
Discernământ și Consimțământ - Impactul, consecințele și necesitatea implicării sistemului judiciar
- Ce este discernământul și consimțământul, diferența dintre cele două;
- Cum se verifică existența/inexistența discernământului.
Consimțământul are la bază principiul esențial al respectului datorat ființei umane. Discernământul și consimțământul sunt două mari ancore ale ființei umane și este foarte important să avem grijă de noi, de sănătatea noastră mentală, de ceilalți, de sănătatea lor.